Având în vedere situația economică a țării, ministrul Finanțelor susține că nu vor fi reduse doar achizițiile de bunuri și servicii, ci vor fi făcute economiii și în alte sectoare, cum ar fi subvențiile și transferurile.
Pe de altă parte, pachetul de sprijin nu va duce la creșterea inflației, așa cum au anticipat unii analiști, ne asigură ministrul.
Din iulie vor fi înghețate și angajările la stat, a spus ministrul, care a precizat că decizia permite continuarea unor proceduri aflate în curs. „Cea mai mare creștere de posturi bugetare a avut loc între septembrie și octombrie 2021, cu 30.000 de posturi. În acesst an avem o creștere de, cred, 1000 de posturi pe lună, la nivelul întregii administrații, locală și centrală, și vin după o serie de amânări a angajărilor la stat de câțiva ani.
Nu are de unde să apare o creștere semnficativă a angajări. Trăim cea mai complicată situație din ultimii 70 de ani”, a spus ministrul.
Coaliția de guvernare a decis lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice de „Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro. Între măsurile anunțate se numără amânarea pentru 9 luni a tratelor la bănci și un sprijin unic de 700 de lei pentru pensionarii cu pensii mici.