Actualitate

O mică atenție – Iohannis l-a decorat pe rectorul universității care verifică teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă

Rectorul Universității Naționale de Apărare Carol I, generalul Dorin Corneliu Pleșcan (57 de ani), a fost trecut miercuri în rezervă de președintele Klaus Iohannis și înaintat în gradul de general-maior – cu două stele, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Printre primele lucruri pe care le-a făcut Ciucă, în momentul în care a fost numit ministru al Apărării pe 4 noiembrie 2019, a fost să îi propună președintelui Klaus Iohannis înaintarea la gradul de general de brigadă (cu o stea) a colonelului Pleșcan.

Acum, Universitatea condusă de Dorin Pleșcan trebuie să-i analizeze teza de doctorat a premierului, despre care jurnalista Emilia Șercan a scris că ar fi plagiată.

Pleșcan a ajuns rector al Universității de Apărare Carol I pe 1 decembrie 2019, la două zile după ce a fost avansat la gradul de general cu o stea, fără să aibă doctorat și fără să fi predat până la acel moment, potrivit CV-ului acestuia. Iar alegerea s-a făcut printr-o interpretare a unei prevederi din Legea educației și printr-o modificare a metodologiei interne a UNAp, solicitată indirect chiar de Ministerul Apărării, unde ministru era Nicolae Ciucă, potrivit Edupedu.ro.

Premierul Nicolae Ciucă a fost acuzat de plagiat în teza de doctorat după o investigație a jurnalistei Emilia Șercan. Oficialul a reacționat, spunând că a respectat prevederile legale în vigoare la momentul susținerii tezei. Ciucă a dat un comunicat prin intermediul biroului de presă al Guvernului în care susține că „am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, în spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020”.

Back to top button