Președintele PNL Florin Cîțu a comentat luni datele publicate de INS referitoare la rata anuală a inflației pe luna februarie, care a crescut la 8,5%, comparativ cu luna februarie 2021.
„Rata anuală a inflației crește și Banca Centrală ne asigura atunci că este doar tranzitorie. Se pare că n-a fost așa. Am văzut și decizia BNR de a crește dobânda cu 0,5%, ceea ce înseamnă că e îngrijorată. Din semnalele pe care le avem și ne uităm la ce se întâmplă la Ministerul Finanțelor, care se împrumută la dobânzi nejustificat de mari, este clar ca aceste dobânzi să crească și trebuie să ne facem planuri pentru perioadă viitoare, luând în calcul și inflație și dobânzi mai mari”, a spus Florin Cîțu, la Parlament.
Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2022 a crescut la 8,5%, comparativ cu luna februarie 2021, de la 8,35% în ianuarie, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).