Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal, Rareș Bogdan, a declarat că Guvernul PNL-PSD-UDMR trebuie să rezolve problema pensiilor speciale.
Europarlamentarul PNL/PPE a precizat că toate pensiile trebuie plătite „pe contributivitate”. În ceea ce privește majorarea pensiilor și salariilor magistraților, Rareș Bogdan a explicat că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, nu a avut de ales.
Cătălin (n.r. – Predoiu, ministrul Justiției), săracul, s-a trezit cu un bolovan în brațe, generat de nenumărate sentințe judecătorești, pe care nu le poți ignora, nici nu le poți eluda, nici nu le poți minimiza”, a afirmat europarlamentarul PNL.
Referitor la majorarea pensiilor și salariilor magistraților, Ministerul Justiției s-a apărat, subliniind că această creștere nu se poate face prin ordin ministerial.
De asemenea, Ministerul Justiției a explicat că salariile și pensiile sunt adoptate prin legi adoptate succesiv, legi care sunt necorelate și au dat naștere la numeroase litigii.