Internațional

Big Pharma este în extaz – Un indian a fost vaccinat anti-Covid de cel puţin opt ori, fără niciun efect advers

Unui bărbat din India i-au fost administrate cel puţin opt doze de vaccin anti-COVID-19 anul trecut, a declarat un responsabil din domeniul sănătăţii.

Brahmdeo Mandal, în vârstă de 65 de ani, a declarat că a primit 11 doze de vaccin în statul indian Bihar.

Bărbatul, un poştaş pensionar, a povestit că dozele l-au ajutat să scape de dureri şi să „rămână sănătos”. El a susţinut, de asemenea, că nu a avut niciun efect advers în urma vaccinărilor.

În cele din urmă, Mondal a fost oprit din a-i fi administrată ceea ce el susţinea că ar fi a 12-a doză la un centru de vaccinare săptămâna trecută.

O anchetă este în curs de desfăşurare pentru a afla cum a reuşit acest bărbat, care locuieşte cu familia sa în districtul Madhepura, să primească mai multe doze.

„Am descoperit deja dovezi că i-au fost administrate opt doze în patru locuri”, a declarat Amarendra Pratap Shahi, un medic din Madhepura, pentru BBC.

De la debutul campaniei de vaccinare, pe 16 ianuarie anul trecut, India a administrat în principal două vaccinuri anti-COVID-19 fabricate pe plan local, Covishield şi Covaxin. Cele două vaccinuri au un interval de administrare de 12-16 săptămâni şi, respectiv, de 4-6 săptămâni, între doze.

Vaccinarea este voluntară şi peste 90.000 de centre, majoritatea de stat, oferă acest serviciu doritorilor oriunde în ţară.

Printre acestea se numără centrele de vaccinare care administrează serurile fără programare prealabilă online. Beneficiarul trebuie să prezinte o dovadă de identitate – din 10 posibile – pentru a se înregistra, iar datele colectate de la aceste centre sunt ulterior încărcate pe portalul de vaccinare CoWin.

Potrivit unor prime investigaţii, Mandal a reuşit să primească „două doze de vaccin la o diferenţă de o jumătate de oră” în aceeaşi zi, „fiecare dintre acestea fiind înregistrată pe portal”.

Expertul în sănătate publică Chandrakant Lahariya a declarat pentru BBC că „singura modalitate” prin care un astfel de lucru se putea întâmpla este ca datele de vaccinare de la centrele respective să fie încărcate pe portal cu un decalaj lung între ele.

Mandal, care a păstrat note detaliate, scrise de mână, cu datele, orele şi centrele la care s-a vaccinat, susţine că a primit 11 doze între februarie şi decembrie anul trecut.

El a declarat pentru BBC că a călătorit la centre de vaccinare din Madhepura şi chiar din cel puţin două districte vecine – dintre care unul situat la peste 100 km distanţă – pentru a primi dozele şi că a folosit cărţi de identitate diferite pentru a se înregistra în aceste locuri.

Bărbatul a povestit că a fost „vraci practicant” în satul său înainte de a se angaja ca poştaş şi că „ştia câte ceva despre boli”.

„După ce am luat dozele, durerile mele au dispărut. Înainte aveam dureri de genunchi şi mergeam în baston. Acum nu mai am. Mă simt bine”, a precizat el.

În prezent, circa 65% din populaţia adultă a Indiei este complet vaccinată şi aproximativ 91% a primit cel puţin o doză.

Back to top button