Coaliţia dintre PNL şi PSD dă deja semne de tensiune, la doar o săptămână de la semnarea protocolului de alianţă. Cele două partide au poziţionări diferite, în privinţa aspectelor bugetare, rectificarea fiind făcută deşi preşedintele PNL Florin Cîţu nu a fost de acord cu unele măsuri luate de noul Executiv. Sunt aşteptate noi conflicte în privinţa PNRR, pe care social-democraţii vor să îl revizuiască, şi despre care Florin Cîţu afirma, de nenumărate ori, că nu se va schimba faţă de forma negociată de Guvernul său. Iar noul ministru al Finanţelor ameninţă cu un audit la ministerul condus anterior de liberali.
Primul conflict în noua coaliţie pare să fie la capitolul bani şi resurse bugetare. Asta în condiţiile în care noul Executiv se pregăteşte să vină în Parlament cu proiectul bugetului pe 2022, unde fiecare formaţiune are propriile obiective. PSD vrea să îşi impună măsurile sociale, majorări de pensii, salarii, alocaţii, în timp ce PNL spune că nu va majora nicio taxă, iar pentru anul viitor, 7% din PIB vor merge la investiţii, informează News.ro.
După ce au pierdut Ministerul Finanţelor Publice, liberalii se văd atacaţi de către social-democraţi, care critică măsurile guvernării liberale.
Auditul de la Ministerul Finanţelor, condus de PSD. Câciu spune că banii s-au dus pe risipă
Ministrul Finanţelor Publice din partea PSD, Adrian Câciu, a anunţat recent că a demarat mai multe acţiuni de audit în instituţie, după preluarea mandatului. El a criticat dur împrumuturile făcute în ultimii doi ani de guvernele PNL. ”Aparent, banii s-au dus în finanţarea cheltuieilor publice. Am avut o colectare foarte slabă anul trecut, un deficit de aproape 10% din PIB. A fost o filosofie foarte ciudată. S-au dus pe risipă. Auditul îşi va face treaba lui, Curtea de Conturi îşi va face treaba ei”, spunea Câciu.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat la rândul lui că verificarea făcută de ministru este justificată.
„E predare-primire. E perfect corect ce a spus domnul Câciu. Nu e un avertisment către Florin Cîţu. (..) Vrem o Românie normală, sau vrem să facem balet, să-i minţim pe români? (..) La predare-primire fiecare ministru face acest audit, sunt ferm convins, dar e normal. Se face audit în administraţie, când vine alt primar face audit”, a declarat Marcel Ciolacu la România Tv.
PNRR: Cîţu spune că nu va schimba nimic, PSD vrea să modifice documentul, după discuţii la Bruxelles
Liberalii speră să controleze modul de aplicare al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cu atât mai mult cu cât noul ministru al Fondurilor Europene este secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, mâna dreaptă a lui Florin Cîţu. Într-un interviu dat Euronews, preşedintele PNL Florin Cîţu afirma că sunt 64 de reforme, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care vor moderniza economia şi care vor fi implementate, iar România nu va schimba PNRR.
Afirmaţiile liderului PNL se contrazic cu cele ale preşedintelui PSD Marcel Ciolacu, care spunea, în timpul negocierilor pentru formarea Guvernului, că social-democraţii vor să „optimizeze PNRR” şi că, dacă se va forma coaliţia de guvernare PNL-PSD-UDMR „vom face o deplasare la Bruxelles să discutăm punctual”.
Un nou conflict s-ar putea declanşa în privinţa banilor din programul Anghel Saligny. Liderul PNL de Timiş, Alin Nica le transmitea primarilor liberali care ar avea de gând să plece din partid că acest program care asigură finanţare către administraţiile locale va fi gestionat de un secretar de stat de la PNL, conform înţelegerii din coaliţie.
Certificatul verde: PSD vrea ca documentul să nu fie o metodă de coerciţie
Ministrul Sănătăţii, Alexandu Rafila, a anunţat că certificatul verde trebuie să includă toate cele trei altenative descise în legislaţia UE, adică vaccinare, trecere prin boală sau testare pentru COVID-19. În plus, acesta afirmă că certificatul nu ar trebui să se numească verde, ci certificat COVID sau de limitare a infecţiei COVID, şi să aibă o valabilitate limitată, în funcţie de incidenţa pandemiei.
PSD nu este de acord cu prevederile proiectului de lege semnat de fostul premier Florin Cîţu, şi aflat în Parlament, la camera decizională, Camera Deputaţilor. Proiectul, respins de Senat, prevede obigativitatea certificatului verde la locul de muncă. În plus, pentru cei care nu se vaccinează anti-COVID, se poate ajunge la desfacerea contractului de muncă.