Daniel Fenechiu, liderul senatorilor liberali, îi crede pe români naivi. Acesta susține că ceea ce vedem în aceste zile pe scena politică nu este o alianță PSD-PNL, ci pur și simplu o majoritate pentru români. Lupta pe funcțiile statului român nu a fost niciodată mai mare, PNL și PSD duc negocieri dure pentru putere.
”PNL nu va face o alianță cu PSD, nu va face un nou USL, cum spun anumite guri, ci pur și simplu este vorba de o majoritate constituită pe criterii pragmatice, pentru a ajuta România să depășească situația nu tocmai plăcută în care ne găsim”, spune Daniel Fenechiu, liderul senatorilor liberali.