Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat, joi, după şedinţa de Guvern, că împreună cu vicepremierul interimar Kelemen Hunor, cu ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila şi ministrul interimar de Interne, Lucian Bode, a semnat şi va depune în Parlament un proiect de lege prin care angajaţii din Sănătate nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală, din sistemul public, se vor testa pe banii proprii.
Ministerul Sănătăţii a precizat că unităţile medicale private vor decide dacă suportă sau nu costul testării personalului nevaccinat. Decizia va viza şi angajaţii din Ministerul Sănătăţii şi ai unităţilor din subordine, angajaţii CNAS şi ai instituţiilor subordonate.
”Astăzi, 14 octombrie 2021, un grup de parlamentari, senatori şi deputaţi, va depune în Parlamentul României proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private”, a anunţat MInisterul Sănătţii, printr-un comunicat de presă.