Actualitate

ALDE: „Ludovic Orban, dacă pierde alegerile PNL, are ușa larg deschisă în partidul nostru”

Ludovic Orban are mari șanse să piardă alegerile interne din PNL, iar cu această ocazie, ALDE a lansat un apel către actualul președinte. Orban este un liberal adevărat, iar ușa partidului ALDE este mereu deschisă acestor oameni, spune Cristian Dima, președintele Consiliului Național al ALDE.

”ALDE este un proiect politic deschis tuturor liberalilor din România, inclusiv lui Ludovic Orban, cel care, în trecut, a făcut multe greșeli față de partidul nostru. De la înălțimea funcției de președinte al PNL, Ludovic Orban nu a acordat ALDE respectul cuvenit în mai multe rânduri în trecut. Astăzi presupun că regretă unele decizii pe care le-a luat.

Traiectoria normală a liberalilor este una singură: către ALDE. Pentru că ALDE a rămas singurul partid liberal din România. Ne-am asumat încă de la înființare să păstrăm vie flacăra liberalismului românesc. Asta am făcut inclusiv în cele mai grele momente ale existenței partidului.

De partea cealaltă, PNL, vechiul partid liberal, a început încă din 2014 să renunțe cu totul la valorile și principiile sale fundamentale, cele liberale. Din 2014 și până azi, mai ales după fuziunea cu PDL, vechii liberali au început să cam dispară din PNL. Practic, cei mai înrăiți susținători ai lui Traian Băsescu au pus stăpânire pe partid.

După Congresul din 25 septembrie liberalii adevărați vor fi tot mai puțini în PNL. Tocmai de aceea consider că aceia dintre vechii liberali care doresc să continue politicile liberale, care își doresc să mențină vie flacăra liberalismului din România, inclusiv Ludovic Orban, își pot găsi locul în ALDE.”, scrie Cristian Dima.

Back to top button