Actualitate

EXCLUSIV. Scrisoarea Patriarhului Daniel către Primarul General. Ne pregătim de Pelerinaj la Sfântul Dimitrie! Avem DOCUMENTUL Arhiepiscopiei Bucureștilor. EVZ: Orban s-a întâlnit cu Patriarhul

Patriarhia Română a înaintat Primarului General al Bucureștilor, Nicușor Dan, Programul-Sinteză al manifestărilor ce urmează să se desfășoare, potrivit tradiției, de hramul Catedralei Patriarhale, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în perioada 25 – 27 octombrie 2020.

Conform Programului intrat în posesia redacției ActiveNews în exclusivitate, Sfintele Moaște ale Ocrotitorului Bucureștilor vor fi scoase din Catedrală și așezate spre închinarea credincioșilor în baldachinul de pe Colina Bucuriei, Duminică, 25 octombrie, la orele 7.00, urmând apoi oficierea Sfintei Liturghii în aer liber, din Altarul de vară dispus în curtea Catedralei. Seara, între orele 18 și 22 va avea lor slujba de priveghere în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Totodată, EvZ transmite, potrivit informațiilor exclusive ale directorului Dan Andronic, că marți seara a avut loc și o întâlnire între Patriarhul Daniel și premierul Ludovic Orban, la care s-au discutat detaliile necesare pentru marea sărbătoare a bucureștenilor și tuturor românilor.

În documentul Arhiepiscopiei Bucureștilor semnat din încredințarea Preafericitului Părinte Daniel de Vicarul Patriarhal Aurel Mihai, se solicită sprijinul Primăriei pentru buna desfășurare a evenimentelor.

Așteptăm cu încredere ca Primăria să dea curs informării Patriarhiei și amintim că Sfântul Dimitrie cel Nou și-a sporit evlavia populară după vindecările numeroase ale bucureștenilor în vremea Ciumei lui Caragea. Programul manifestărilor, mai jos:

Potrivit documentului, luni, 26 octombrie, se va oficia tot în aer liber Sfânta Liturghie de ziua Sfântului strateg Dimitrie Izvorâtorul de Mir, specialist în arta militară, tânăr general
al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei, ucis în suliți pentru credința lui întru Hristos Mântuitorul de către împăratul roman
Maximian Galeriu. Seara, începând cu orele 18.00, are loc slujba de priveghere în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou,
înzestrat cu darul facerii de minuni și care a salvat bucureștenii în număr mare de Ciuma lui Caragea.

Marți, 27 octombrie, conform Programului-Sinteză, începând cu orele 9.00, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie solemnă în cinstea marelui Sfânt cuvios Dimitrie Ocrotitorul Bucureștilor, Hramul Catedralei Patriarhale și al Capitalei, în altarul de vară, împreună cu un sobor de preoți. Seara va avea loc slujba de priveghere în cinstea Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești, urmând apoi să fie reintroduse Sfintele Moaște în Catedrala Patriarhală, „după închinarea ultimului credincios”.

În actualul context epidemic, Patriarhia asigură că organizarea slujbelor și a procesiunii se va derula conform normelor recomandate de autorități. Cu regret aflăm că, din acest motiv, Corala Patriarhală și Corul psaltic TRONOS vor participa cu un număr minim de coriști la slujbele oficiate cu ocazia hramului, respectiv maximum 15 persoane.

Pentru credincioși, spațiul de pe Colina Bucuriei permite participarea la slujbe a doar 200 de persoane, care vor avea fiecare câte un scaun așezat la distanță de 1,5 m unul de celălalt.

Credincioșii care doresc să-și exprime evlavia față de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou vor fi organizați pe un rând de câte o persoană și se va păstra distanța fizică de 1,5 m,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro

Back to top button