Actualitate

Nu se pot pune pădurile înapoi… Ministrul Mediului dă undă verde uciderii urșilor din pădurile României

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a publicat joi, 8 iulie,  Ordonanța de Urgență care prevede intervenția în cazul atacurilor urșilor. Anumite surse avertizează că această lege ar putea fi un pretext de care numite autorități se pot folosi pentru a profita financiar de pe urma împușcării urșilor.

Potrivit RomâniaTV, OUG-ul include și o anexă care prevede că vânătorii vor fi plătiți pentru uciderea urșilor, iar carnea urșilor va fi rămâne la fondul de vânătoare.  În mod suprinzător această anexă importantă lipsește cu desăvârșire de pe site-ul Ministerului Mediului, unde este publicat proiectul cu anexele.

Costurile privind gestionarea exemplarelor extrase prin eutanasiere sau împuşcare vor fi suportate de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin autoritatea publică locală care are contract de permanenţă cu Gestionarul sau prin Garda forestieră, în cazul în care intervenția a fost efectuată de aceasta din urmă, se mai arată în proiectul de OUG.

Tanczos Barna a explicat că actul normativ are la bază o directivă europeană din domeniu, precum şi datele statistice analizate privind numărul apelurilor la 112 şi intervenţiilor jandarmilor.

Am prezentat în primă lectură proiectul de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Mediului prin care propunem o procedură de intervenţie imediată, dacă în intravilan există un pericol iminent la adresa siguranţei şi sănătăţii locuitorilor. Scopul acestei ordonanţe de urgenţă este salvarea vieţilor şi a bunurilor create de om, care sunt valori esenţiale protejate de stat, conform Constituţiei”, a arătat el.

Back to top button