La Programului Naţional de Suport ”Din grijă pentru copii”, Florin Cîțu susține că îi încurajează pe părinţi să ia cea mai bună decizie pentru copiii acestora. Deși, acest vaccin este un experiment, multă lume nu înțelege de ce copiii au nevoie de acest vaccin, nefiind vorba de o categorie cu risc mare de morbiditate. Multe teste au fost sărite pentru aprobarea în regim de urgență a acestor seruri, iar efectele pe termen lung, de 5-10 ani, nu se cunosc.
”În această pandemie, copiii au suferit foarte mult, au fost izolaţi şi a fost foarte greu să le explicăm de fiecare dată de ce. De aici a venit idea acestui program. Avem o campanie de vaccinare în derulare şi, de mâine, putem să vaccinăm şi adolescneţii. Îi încurajez pe părinţi să ia cea mai bună decizie pentru copiii lor. Trebuie să înţelegem că este nevoie de cât mai multe personae vaccinate pentru a trece de pandemie”, a spus premierul Cîțu.
Guvernul României lansează Programul Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii”. Scopul programului este să analizeze efectele pandemiei COVID-19 asupra copiilor în plan psiho-emoţional, dar şi în raport cu riscurile de siguranţă online şi violenţa domestică.