Actualitate

USR+ vinde TOT! Cătălin Drulă vrea să desfiinţeze Autoritatea de Reformă Feroviară. Pentru ce ne trebuie?

Intențiile ascunse ies la iveală din partea partidului USR-PLUS, acolo unde Cătălin Drulă, Ministrul Transporturilor, este membru. Se ia în calcul să se desfiinţeze Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) pentru că coaliția de guvernare nu este „MULȚUMITĂ” de activitatea acesteia. Așa știe USR-PLUS să facă politică în interesul cetățeanului, nu merge ceva, vindem, nu suntem mulțumiți de ceva, distrugem.

„Sunt foarte nemulţumit de acest lucru – aici ar fi trebuit acum 3 sau 4 ani să fi început procesul de cumpărare a acestor trenuri. Acum ar fi trebuit să avem nişte rame noi. Totul e blocat, sunt foarte nemulţumit de această instituţie şi avem discuţii şi la nivelul coaliţiei şi în Guvern. Vom lua o decizie în perioada imediat următoare dacă vom mai continua şi dacă are sens să avem o instituţie separată, cu salariile ei, cu oamenii ei, în momentul în care nu produce ceea ce ar trebui să producă”, a declarat Drulă, într-un interviu acordat Antena 3.

Întrebat dacă ia în calcul ca ARF să fie desfiinţată, şeful de la Transporturi a răspuns afirmativ.

Back to top button