Actualitate

Care sunt cele mai vândute medicamente de când a început pandemia

Nurofen, Parasinus și Paracetamol sunt pe primele trei locuri.

Medicamentele de răceală, durere sau pentru bolile de inimă au fost cele mai vândute zece produse în pandemie. Nurofen, Parasinus și Paracetamol sunt cele mai vândute trei medicamente într-un an caracterizat de cea mai gravă criză din sănătate.

Locurile din top zece sunt împărțite egal de produsele eliberate cu prescripție și cele fără rețetă (OTC). Cele mai cumpărate zece produse cumulează 55 milioane de unități, adică 15% din totalul vânzărilor de medicamente după volume din România în perioada ianuarie-august 2020, potrivit datelor oferite pentru Ziarul Fianciar de compania de cercetare de piață IQVIA.

Românii au cumpărat 374 milioane de cutii de medicamente în primele opt luni din 2020, în ușoară scădere față de aceeași perioadă a anului anterior.

Datele IQVIA iau în considerare doar vânzările din farmacii și includ toate formele de comercializare sub același brand.

Sursa articol : https://ziare.com/social/stiri-sociale/cele-mai-cumparate-medicamente-in-pandemie-1636921

Back to top button