Ministrul Sănătății Nelu Tătaru și secretarul de stat Raed Arafat au susținut în seară zilei de luni, 5 octombrie, declarații de presă la Palatul Victoria, la finalul reuniunii Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU).
„Suntem pe un trend ascendent”, a declarat Nelu Tătaru.
Acesta a anunțat că pentru cetățenii care vin din țări cu indice mai ridicat de infectare cu noul coronavirus decât al țării noastre se impun o serie de reguli. El a adăugat că evaluarea făcută de INSP a arătat că am avut o creștere a numărului de localități cu un indice de peste 3 cazuri de îmbolnăviri la mia de locuitori.
„În acest context s-au făcut evaluări la tot ce înseamnă relaxare sau revenire la normal și actualizări ale listelor țărilor care au un indice ridicat. Că urmare a acestei actualizări, s-au luat în seara această și anumite decizii. Astfel, pentru cetățenii care vin din aceste țări cu indice mai ridicat decât al țării noastre se impun și o serie de reguli”, a spus Tătaru.
„Restricțiile pot fi amplificate sau retrase. Gestionăm o lună septembrie grea, suntem într-un efort comun-guvern, populație, autorități locale-pentru a putea limită transmiterea în comunitate. Haideți să ne gândim că putem trata în spitale și pacienți care nu sunt infectați cu Covid. Au și ei dreptul la viață”, a mai spus Nelu Tătaru.
Cei care vin să stea pentru trei zile în România din aceste țări pot veni cu un test negativ efectuat în ultimele 48 de ore. Cei care vin să stea o perioadă mai lungă intră în carantină 14 zile cu posibilitatea că în a opta zi să facă la cerere un test.
Șeful DSU Raed Arafat a anunțat că „toate comitetele județene și București se vor întruni de urgență pentru a analiză situația epidemiologica și să ia măsurile emise în contextul unei incidente de 1,5 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile.”
Măsurile analizate în mod deosebit vor fi purtarea măștii în spațiile închise dar și deschise, în special în spațiile publice aglomerate, adaugă Raed Arafat.
Alte măsuri anunțate de șeful DSU:
-Carantinarea localităților cu 3 la mie în ultimele 14 zile, dacă există focare, dacă este răspândire comunitară;
-Se interzic evenimentele precum nunți, botezuri, în zone cu incidență peste 1,5 cazuri la mia de locuitori;
-Se sistează activitatea restaurantelor în interior în zone cu incidență peste 1,5;
-Se analizează suspendarea activității pentru o perioadă cel puțin 30 de zile a agenților economici care nu respectă regulile;
-Sărbătorile religioase sunt permise doar cu participarea persoanelor care au domiciliul în localitate, fără participarea pelerinilor din alte localități. Riscul major este pe durată transportului, în autocare, e suficientă o singură persoană infectată pentru a se întoarce toți infectați acasă;
Măsurile anunțate de Raed Arafat se vor aplică, cel mai probabil, și în cazul pelerinajului religios la moaștele Sfintei Parascheva din Iași, aflat în plină desfășurare.
Comunicatul integral al Comitetului pentru Situații de Urgență:
HOTĂRÂRE nr. 47 din 05.10.2020, privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsură carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice
Având în vedere situația complexă generată de evoluția cazurilor noi de îmbolnăvire
în Europa și implicațiile majore determinate de intrarea pe teritoriul național a unui număr
mare de persoane din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat,
Luând în considerare creșterea zilnică progresivă a numărului de persoane infectate,
cu preponderentă în anumite zone sau localități, care determină o presiune permanență
asupra capacității de gestionare a unităților administrativ-teritoriale și a sistemului
sanitar,
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și ale art. 81 din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al
Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005 cu
modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 5, alin. (2) lit. (d), alin. (3) lit. (a) și art. 71 din Legea
nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei
de COVID-19, ale art. 4 și art.11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind
instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și
biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind
Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2
și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și
componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență,
Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezența HOTĂRÂRE:
Art. 1
(1) Se aprobă lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se
instituie măsură carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în
vigoare începând cu data de 07.10.2020, prevăzută în anexa.
(2) Se exceptează de la măsură prevăzută la alin. (1), persoanele care sosesc în
România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național
pentru o perioadă de 3 zile (72 de ore) prezintă un negativ pentru SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul .
(3) Persoanele care sosesc din /zonele de risc epidemiologic ridicat
prevăzute la alin. (1) pentru o de 14 zile, ieși din după 10 zi, efectuează un pentru SARS-CoV-2 8 zi de , iar rezultatul acestuia este negativ nu prezintă simptomatologie .
Art. 2
Organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea
persoanele care au domiciliul localitatea unde se desfășoară activitatea,
fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități.
Art. 3
(1) Comitetele județene/ Municipiului București pentru situații de
au obligația de se întruni , cel mult 48 de ore de la emiterii hotărârii, vederea analizării detaliate situației epidemiologice de la nivelul fiecărei localității dispunerii de măsurilor pentru diminuarea impactului riscului conform prevederilor legale aprobate prin hotărârile Guvernului cele ale Comitetului pentru Situații de .
(2) situația care ultimele 14 zile cazurilor la nivel
județean ori unei multor localități depășește 1,5/1.000 de locuitori, ulterior
măsurilor adoptate conform prevederilor alin. (1), comitetele județene/ Municipiului
București pentru situații de au obligația de se întruni , cel mult 48 de ore de la depășirii pragului menționat.
Art. 4 Se propune , persoanele alese la scrutinul electoral organizat
septembrie 2020, pentru alegerea primarilor, consiliilor județene
membrilor consiliilor locale județene, poată depune jurământul prevăzut
de Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, fără
, prin mijloace electronice de comunicare de la , atunci când
se izolare , condițiile legii.
Art. 5 Toate instituțiile publice private, precum operatorii economici care își
desfășoară activitatea localitățile unde ultimele 14 zile cazurilor este de 1,5/1.000 de locuitori, au obligația analizării modului de desfășurarea activității vederea organizării programului de lucru regim de la
domiciliu/telemunca, iar acolo unde acest lucru nu este posibil se decalarea
programului de lucru.
Art. 6 hotărâre se tuturor componentelor Sistemului
de Management Situațiilor de , pentru punere aplicare prin ordine acte
administrative ale conducătorilor acestora.
Sursa foto : europafm.ro