În perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2020, polițiștii de la transporturi ai celor 8 secții regionale și ai Serviciului de Poliție Transporturi Maritime au acționat pentru eliminarea riscurilor privind sustragerile de componente de la infrastructura feroviară.
În cadrul acțiunii, polițiștii au controlat 230 de firme ce au ca obiect de activitate colectarea de deșeuri de metale feroase și neferoase. De asemenea, 1.819 persoane au fost legitimate și verificate.
În urma neregulilor constatate, au fost indisponibilizate aproximativ 4.000 de kilograme de deșeuri feroase, dintre care 88 de kilograme de deșeuri din cupru.
Pe durata acțiunii, polițiștii au constatat 10 infracțiuni (4 de natură judiciară, 4 de natură economică și 2 de altă natură) și au aplicat 472 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 201.765 de lei.
Totodată, polițiștii au depistat 15 persoane, dintre care 4 au fost cercetate în cadrul unor dosare penale și 4 erau urmărite. În cadrul activităților de cercetare penală, 3 persoane au fost reținute și împotriva unei persoane a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.
Exemple:
1. La data de 1 octombrie 2020, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila, sprijiniți de polițiști de la Biroul Investigarea Fraudelor și Biroul Investigații Criminale din cadrul S.R.P.T. Galați, au efectuat două percheziții domiciliare, în municipiul Brăila, la sediul a două societăți comerciale, ce au ca obiect de activitate „colectare deșeuri feroase și neferoase”.
Perchezițiile au avut loc într-un dosar penal de furt calificat de piese componente de la calea ferată. În urma acestora, polițiștii au indisponibilizat mai multe înscrisuri şi documente contabile, precum şi un DVR.
Au fost conduse, la sediul B.J.P.T. Brăila, 3 persoane, în vederea continuării cercetărilor. La activități au participat și jandarmi.
2. La data de 1 octombrie 2020, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Dolj au depistat un bărbat, de 50 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce ar fi transportat, cu un camion, 3.800 de kilograme de deșeuri feroase, fără a avea asupra sa documente de proveniență a mărfii.
În cauză, a fost luată măsura sancționării contravenționale, cu amendă, a societății şi a fost confiscată marfa (3.800 de kilograme de deșeuri feroase).