Actualitate

4 august 1919 – Armata Română intră victorioasă în Budapesta

La 4 august 1919, armata română, sub conducerea generalului Gheorghe Mărdărescu, ocupa capitala Ungariei, Budapesta.

Meritul armatei române este imens, ţinînd cont că în toată istoria modernă România a dus război doar în coaliţie, această acţiune militară fiind singura în care România a acţionat singură, fără aportul aliaţilor.

Până în prezent, data ocupării Budapestei a rămas în istorie cea de 4 august, conform generalului Gheorghe Mărdărescu, deşi o unitate a armatei române pătrunsese deja în oraş încă din ziua precedentă, nerespectând dispoziţiile generalului. Această faptă apare şi în lucrarea lui Constantin Kiriţescu, una dintre cele mai complete relatări ale războiului nostru dintre 1916 -1919.

Memoriul generalului Rusescu:

3 August 1919

În darea ordinului de operaţiuni am fost ghidat de ordinul Diviziei II cavalerie care îmi făcea cunoscut că încă din data de 2 August sunt pus sub ordinele Diviziei VI-a.

Astfel, potrivit situaţiei, am prevazut ca Reg. 11 cu cinci escadroane, o secţie de artilerie şi două grupuri de de mitraliere să termine operaţiunile la Czegled şi spre Sud. Reg 6 să lase un escadron şi două plutoane pentru paza prizonierilor şi a întreg materialului de la Czegled la Alberty, iar cu restul de trei escadroane şi două plutoane; o secţie de artilerie şi două grupe de mitraliere, sub conducerea mea directă, să mă îndrept spre Buda-Pesta.

Pe la orele 9 dimineaţa (3 August) cînd mişcarea se începea deja, primesc, la Alberty, ordinul Diviziei VI-a prin care se ordonă ca brigada IV să acţioneze în direcţia Czegled-Kecks-kemet pentru a termina încercuirea inamicului la Sud.

Fără cea mai mică ezitare şi fără a-mi trece prin gînd că pot comite cea mai mică călcare de ordine, menţin ordinul de operaţiune dat, punînd în vederea regimentului 11 a executa singur şi în întregime, spre sud, ordinul Diviziei VI-a, pe care i-l alătur în original, aceasta din judecarea situaţiunii reale.

Astfel dacă aş fi reversat mişcarea celor trei escadroane ale Reg. 6 Roşiori de la Vest (dinspre Buda-Pesta) la Est (spre Czegled) ale cărui elemente erau deja pornite, s-ar fi pierdut peste două ore, iar recunoaşterile nu ar fi trebuit abandonate. Se ajungea la Kes-kemet, ce se găsea la 50 km Alberty prea tîrziu şi Reg. 11 ar fi trebuit să opereze tot singur, căci învăluirea nu ar fi putut avea efect decît făcută cu repeziciune.

Mai mult, efectivele regimentelor brigadei IV Roşiori, 6 escadroane cu efectivul de 150 cai dădea o tărie Reg. 11 singur ca a unei brigăzi, avînd pe lîngă 2 tunuri şi grupe de mitraliere. Apoi încă din ajun, cu acţiunea energică a numai 3 escadroane s-a influenţat capitularea.

Corpul I Armată cu atît mai uşor ar fi fost capturat mai cu seamă că în rîndurile inamicului demoralizarea era acum mai mare.

Deci cu credinţa că execut o acţiune bine judecată şi temerară cu riscul şi sacrificiul însăşi al persoanei mele, căci în tot timpul m-am aflat în capul coloanei, cere să execut nu numai ordinul, dar chiar mai mult.

Ajuns în înprejurimile oraşului, la răspînteea Sarvasz-Cz, am surprins mai multe companii cu piramidele făcute şi o baterie gata de tragere.

Pentru a nu pierde o clipă am impus celor peste 1000 de luptători inamici să se împrăştie imediat sub ameninţarea de moarte şi o patrulă a fost lăsată a scoate închizătorile de la arme şi a demonta tunurile.

În urmă, am aflat că rolul celor două companii şi al bateriei inamice era de a mă opri pînă la sosirea delegaţiei guvernului şi sub presiune, să renunţ la înaintarea spre oraş.

Într-adevăr nu străbat decît vreun kilometru şi sunt întîmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, avînd comunicări importante.

La rîndul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri, şi cînd am apreciat că am întrega capitală în bătaia tunului, am oprit.

Plouînd torenţial, am intrat într-o locuinţă şi am angajat următoarele tratative:

Delegaţia îmi spune: – „Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi mă roagă a mă retrage cu trupa.

Am răspuns: – „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decît Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; şi în faţa delegaţiei dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5000-6000 m)”, după care adaug: – „Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decît ce priveşte detaşamentul meu, care este fapt îndeplinit, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Törek Szt Miclos.” Delegaţia în faţa mea comunică Guvernului la telefon hotărîrea.

Răspunsul, tot telefonic, a fost că autoriză delegaţia a se duce la M.C.G. , iar eu să trimit un delegat la Consiliul de Miniştri.

Le-am făcut cunoscut că voi veni chiar eu, fixîndu-le că dacă pînă la orele 20 tratativele nu vor fi terminate bombardez oraşul!

Odată cu plecarea misiunii, am raportat şi situaţia.

La Consiliul Guvernului Ungar, am ajuns la ora 18:30, Venise şi căpitanul Mihăilescu ce intrase cu un escadron spre Malxasföld, Est – N-Est – Pesta.

Guvernul îmi comunică că aşteaptă sosirea şi a delegatului misiunii italiene, locotenent-colonel Romanelli. Le răspund că e de prisos şi că nu se poate schimba întru nimic hotărîrea mea.

Consiliul îmi face cunoscut că situaţia este dificilă că populaţia e agitată, că 20.000 de lucrători armaţi se vor răscula, iar 3 regimente ce au în oraş, poate, că nu vor putea fi stăpînite la intrarea armatei române.

I-am asigurat să nu aibă nici o teamă, că armata română va menţine ordinea cea mai perfectă în Buda-Pesta, că trebuie să intru şi să îmi pună la dispoziţie cazarma husarilor „Herzog Ioseph” (acum „Lenin”) şi care să fie evacuată de trupele ungare. (Era răspîndit zvonul că toate cazarmele erau minate, dar n-am dat crezare).

Discuţiile prelungindu-se, le pun în vedere că armata roşie întregă este capitulată, oraşul e încercuit de trupele noastre şi catastrofa e inevitabilă.

O singură concesie ce le pot face este ca grosul forţelor mele (real nu avem nimic mai mult decît cele trei escadroane, 2 plutoane, 2 tunuri şi 2 grupuri de mitraliere) să fie oprite, pentru noapte, acolo unde se găsesc, iar în oraş să nu intre decît Brigada IV, deja sosită cu mine.

Ora fiind avansată, le pun în vedere că din eroare am uitat a contramanda ordinul ca la ora 20:30 dacă nu se termină tratativele bombardamentul să înceapă chiar fiind eu în oraş.

Consiliul cedează! Şi la ora 20:00 (8 seara) un ofiţer de legătură ungur este trimis cu ordinul meu ca trupa să intre în oraş!

La cazarmă am primit defilarea trupei. Apoi am revenit în oraş şi am luat cartier la hotelul „Dunapalota” (Rietz) la care erau ofiţeri italieni şi francezi.

Alte tratative nu am făcut decît cele privitoare la detaşamentul meu.

4 August 1919

A doau zi, 4 August, am fost rugat din nou pentru a scoate trupa din oraş. Le-am raspuns că sunt şi rămîn, şi în caz contrar, mă retrag la punctul iniţial din ajun şi încep operaţiile de bombardament.

Pe la ora 10 soseşte de la Viena o delegaţie engleză şi franceză care cere a o primi în audienţă.

Din conversaţia oficială, delegaţia lasă să se înţeleagă că ar fi bine să nu se ocupe Buda-Pesta, şi mai mult ar fi voit să cunoască situaţia.

Le-am răspuns că sunt chestiuni ce nu mă privesc pe mine, şi cît despre situaşie, nu cunosc decît aceea că sunt cu Brigada IV Roşiori la Buda-Pesta, şi că armata roşie a capitulat la Czegled, şi în împrejurimi.

Delegatul francez, Bachet, m-a lăsat să înţeleg că ar voi să vorbească cu mine în mod confidenţial.

În această conversaţie mi-a comunicat că la Viena, sub auspiciile Antantei, se voieşte a se constitui un guvern ungar şi se urzeşte a se opri înaintarea armatei române şi ocuparea Buda-Pestei.

Dorinţa, însă a misiunii franceze, şi crede că a întregii Franţe, este ca armata română să înainteze şi să ocupe, cît mai repede, oraşul.

Le-am răspuns că acesta este fapt împlinit încă de ieri şi armata română continuă înaintarea.

Crezînd importanta această declaraţie a delegatului francez, l-am rugat a veni personal cu mine la comandamentul trupelor din Transilvania.

În drum spre Manor, l-am prezentat D-lui General Mărdărescu cu care a convorbit.

Acestea sunt toate detaliile a căror exactitate se poate vedea din ordinele originale pe care sunt trecute şi orele”.

Generalul Gheorghe Mărdărescu (dreapta) pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919

Ordin de zi No. 56, din 5 August 1919

„Bravi ostaşi ai Comandamentului trupelor din Transilvania,

Acum câteva zile, vă găseaţi paşnici pe malul stâng al Tisei, formând cu piepturile voastre zid de apărare pentru suflarea omenească de dincoace de Tisa.

În dimineaţa zilei de 20 iulie, duşmanul nelegiuit, care tulbura liniştea inimii Europei, v-a atacat în mod furios.

Vrajmaşul, mare în număr şi mijloace, a trecut pe stânga Tisei, şi, ameţit de izbânda împingerii perdelii noastre de acoperire, a înaintat ca o vijelie spre răsărit, în primele zile ale bătăliei, atras fiind de frumuseţea şi bogăţia Ardealului, această podoabă a neamului românesc.

Cel de Sus însă, care împarte dreptatea şi veghează la înfăptuirea sfintei noastre năzuinţi, a făcut ca bucuria inamicului să fie vremelnică; în adevăr, sosind momentul intrării în luptă a grosului trupelor noastre, duşmanul a fost aruncat peste cap, dincolo de Tisa, cu mari pierderi în oameni şi material de război.

De astă dată însă, punerea Tisei între noi şi vrăjmaş nu mai era destul. Inamicul, care ne atacase în mod îndrăzneţ, trebuia îngenunchiat, zdrobit în aşa măsură ca să se poată dobândi în mod sigur liniştea noastră şi a întregului apus.

Sprijinit pe voi, bravi ostaşi ai Comandamentului trupelor din Transilvania, Înaltul comandament a hotărât trecerea pe dreapta Tisei şi continuarea operaţiunilor până la sfârşit; dar, dincolo de Tisa, inamicul care simţise bărbăţia loviturii noastre, n-a mai fost în stare să opună nici o rezistenţă şi, diviziile lui dezorganizate în urma bătăliei de pe stânga Tisei, au fost capturate una câte una.

Astfel, în curs de 16 zile numai, inamicul a fost cu desăvârşire distrus, iar în ziua de 4 august, orele 18, trupele noastre au ocupat Budapesta, ducând cu ele liniştea tuturor cetăţenilor paşnici ai Ungariei şi prin aceasta risipirea norilor din centrul Europei.

Faptul strălucit de arme săvârşit de voi, va rămâne pe vecie în cartea Neamului şi în Istoria omenirii; deci, vă puteţi mândri de roadele ostenelilor voastre, şi când vă veţi înapoia la vetrele voastre, puteţi spune tuturor, cu seninătate, că v-aţi făcut pe deplin datoria faţă de neam, ţară şi MM. LL, care, în momentele grele ale bătăliei, au venit în mijlocul nostru şi a urmărit de aproape bravura voastră.

Sunt nespus de mândru că v-am comandat; şi adânc recunoscător tuturor pentru inima ce-aţi pus în înfăptuirea izbândei, vă mulţumesc la fiecare în parte şi vă zic:
Sănătate şi totdeauna voie bună, bravi ostaşi ai Comandamentului Trupelor din Transilvania.

Comandantul Trupelor din Transilvania

Generalul Mărdărescu.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button