VIDEO: Premierul Cehiei, Andrej Babis, atacat cu ouă
Distribuți acest articol

Distribuie acest articol!

    Premierul ceh Andrej Babis a fost atacat cu ouă în timpul unei apariţii în campania electorală, transmite duminică dpa.Incidentul a avut loc sâmbătă la domiciliul său din Pruhonice, de lângă Praga, cu două luni înaintea alegerilor parlamentare. Gărzile de corp l-au condus pe şeful guvernului la o cafenea din apropiere.

    Premierul Babis a declarat pentru CNN Prima News că a fost atacat de oponenţii măsurilor anti-COVID-19 ale guvernului său: “M-au lovit în cap – şi o tânără a primit o cană de bere”.

    Înaintea apariţiei sale, criticii premierului pictaseră deja sute de cruci albe pe jos. Ei au spus că vor să comemoreze în acest mod cele peste 30.300 de persoane ucise în pandemie.

    Conform ultimelor sondaje, partidul populist ANO al premierului Babis se află în fruntea preferinţelor electoratului cu 26% din voturi, urmat de alianţa partidului liberal-conservator Spolu, cu 21,5 %.

    Alianţa dintre Partidul Piraţilor şi Partidul Primarului ar obţine 20%.

    Agenţia de sondare a opiniei publice Median a chestionat 1.078 de persoane cu vârsta de peste 18 ani, în perioada 1-31 iulie.

    Moment, kdy dostal Andrej Babiš vajíčkem.

    Zdroj: Facebook dezinformátora, odpírače roušek a očkování Patrika Tušla. pic.twitter.com/KEr4Wb6VfN

    — Vojtěch Gibiš (@VojtechGibis) August 7, 2021


    Distribuie acest articol!


      Distribuți acest articol