Dacă USR nu mai este la guvernare, România nu merită nici fonduri europene. Aceasta pare să fie filosofia pe baza căreia acționează liderii USR. Europarlamentarul Ramona Strugariu a susținut un discurs șocant în Parlamentul European, invocând presupuse motive pentru care României i s-ar putea tăia accesul la fonduri europene, pe modelul Poloniei și Ungariei.
„Comisia nu mai are absolut nicio justificare să se abțină de la utilizarea mecanismului de condiționalitate. Nici în cazul Poloniei, nici în cel al Ungariei sau al oricărui alt guvern, nu popor, guvern care nu respectă statul de drept și valorile UE”, a declarat Strugariu.
Europarlamentarul USR a precizat că România a primit până acum 43 de miliarde de euro net de la Uniune, după care a invocat motive pentru care țara noastră ar merita să fie sancționată.
„Așa că acum negarea supremației dreptului european, hărțuirea judecătorilor, ignorarea reformei justiției, a Comisiei de la Veneția, nesocotirea libertății presei, reducerea competențelor Direcției Naționale Anticorupție, toate pun România în pericol de a pierde încrederea și banii europeni. Sper că vom avea înțelepciunea de a nu fi următorii la rând. Doamnă președintă Von der Leyen, îmi pare rău că nu sunteți în sală astăzi. Dar de mâine, cu toții așteptăm să vedem cum Comisia Europeană își face treaba”, a mai spus europarlamentarul USR, Ramona Strugariu.