Internațional

Ursula von der Leyen: Am câştigat alegerile europene, suntem cel mai puternic partid

Partidul Popular European (PPE) a câştigat alegerile europene, este cel mai puternic partid şi ancora stabilităţii, iar împreună cu alţii va construi un bastion împotriva extremelor de la stânga şi de la dreapta, a declarat duminică seara, la Bruxelles, Ursula von der Leyen, candidata ‘cap de listă’ a PPE.

Ea a promis că PPE şi alte formaţiuni vor construi un ”bastion” împotriva ambelor extreme. ”Îi vom opri, asta cu siguranţă”, a accentuat Ursula von der Leyen, potrivit Agerpres.

Parlamentul European creditează duminică seară grupul Partidului Popular European (PPE) cu 186 de locuri în viitoarea legislatură, în baza unei proiecţii realizate plecând de la estimări din 15 ţări.

Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) ar urma să obţină 133 de locuri, iar Renew Europe 82 de locuri, conform noii proiecţii.

Potrivit acestei proiecţii, grupurile PPE, S&D şi Renew, care au format şi în fosta legislatură „marea coaliţie” care a decis compromisurile în hemiciclul european, ar urma să cumuleze 392 de locuri dintr-un total de 720 şi vor continua să deţină controlul în legislativul comunitar.

Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) este creditat cu 70 de locuri, potrivit noii proiecţii bazate pe estimări din 15 ţări.

Grupul Identitate şi Democraţie (ID) ar urma să obţină 60 de locuri potrivit proiecţiei PE, după ce a capitalizat rezultatele foarte bune din Austria şi Olanda. Pe de altă parte, deşi AfD a obţinut al doilea scor în Germania, faptul că a părăsit grupul ID face ca locurile sale să nu fie atribuite acestuia în prima proiecţie a PE.

Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană ar urma să obţină 53 de locuri, iar Grupul Stângii – GUE/NGL – 36 de locuri.

Deputaţii neafiliaţi ar urma să obţină 50 de locuri, iar partidele intrate în categoria „Alţii”, respectiv care nu sunt încă afiliate unui grup constituit în PE, alte 50 de locuri.

Prezenţa provizorie estimată la alegerile europene este de 51%, potrivit unui anunţ făcut de purtătorul de cuvânt al PE, Jaume Duch. În urmă cu 5 ani prezenţa la vot a fost de 50,66%.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button