Internațional

Ucraina: Discursul lui Viktor Orbán este un exemplu clasic al propagendei Rusiei

Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko, a declarat că afirmaţia lui Viktor Orbán, potrivit căruia sancţiunile nu sunt bune şi nu au zdruncinat Rusia, este un exemplu clasic al propagendei ruse, transmite publicația maghiară 444.hu, citată de Rador.

La Băile Tuşnad, premierul ungar Viktor Orbán a afirmat, printre altele, că Occidentul a comis o greşeală, că politica sancţiunilor şi înarmarea Ucrainei nu au dat rezultate, iar Rusia nu poate fi învinsă. â

În postarea sa, Oleg Nikolenko a scris: „Sancţiunile sunt eficiente, iar acestea au diminuat semnificativ capacitatea maşinăriei de război a Rusiei să poarte un război împotriva Ucrainei. Livrarea de armament Ucrainei salvează vieţile ucrainenilor. Dacă sancţiunile şi livrarea de armament ar fi ineficiente, autorităţile de la Kremlin nu ar aloca resurse uriaşe pentru a stopa aceste măsuri”.

Oficialul ucrainean a accentuat că Europa se află într-o criză economică nu din cauza sancţiunilor, ci din cauza războiului hibrid al Rusiei. „Federaţia Rusă atacă Ucraina cu rachete de croazieră, iar Europa, cu preţuri uriaşe la gaze naturale. Toate acestea sunt elemente ale unui singur plan al Rusiei, al cărui scop este să submineze pacea şi bunăstarea din ţările europene” – a preciza Oleg Nikolenko.

În opinia purtătorului de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, reinstaurarea păcii nu se poate face prin ignorarea crimelor comise de Rusia în Ucraina. „Fără pace şi stabilitate în Ucraina, nu va fi pace şi stabilitate nici în Ungaria, nici în Europa. Strategia Europei trebuie să se bazeze pe o acţiuni comune ferme şi pe unitate, pentru a stopa războiul şi a trage la răspundere Rusia pentru crimele comise. Suntem recunoscători partenerilor noştri europeni pentru poziţia fermă pe care au adoptat-o. Împreună, în mod sigur vom învige Rusia, cu toate temerile exprimate de premierul Ungariei privind avantajul asimetric pe care îl deţine armata rusă – a mai scris Oleg Nikolenko. (Traducerea: Andrei Demény)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button