Talibanii: Am iertat pe toată lumea, pe toţi cei care au luptat împotriva noastră. Nu mai vrem conflicte
Distribuți acest articol

Distribuie acest articol!

    Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Kabul, că nu vor exista răzbunări, deoarece nu poartă nimănui pică, important fiind faptul că ţara a fost eliberată.

    “Emiratul Islamic – după eliberarea naţiunii – nu se va răzbuna pe nimeni, nu purtăm pică nimănui. Ştim că au existat perioade grele şi crize, s-au făcut multe greşeli în avantajul ocupanţilor. Vrem să fim siguri că Afganistanul nu mai este un câmp de bătălie. Am iertat pe toată lumea, pe toţi cei care au luptat împotriva noastră. Nu mai vrem conflicte. De aceea, Emiratul Islamic nu mai are ostilităţi sau animozităţi cu cineva. Noi vrem să trăim paşnic şi nu vrem inamici interni sau externi”, a declarat Mujahid.

    Mujahid a asigurat comunitatea internaţională, inclusiv SUA, că nimeni nu va avea de suferit în Afganistan. “Aş vrea să-i asigur pe vecinii noştri, pe ţările din regiune, că nu vom permite ca teritoriul nostru să fie folosit împotriva cuiva. Nu vrem să avem probleme cu comunitatea internaţională”, a spus el.

    În ceea ce priveşte femeile, drepturile acestora vor fi respectate în acord cu legea Sharia. “Surorile noastre au aceleaşi drepturi, vor putea beneficia de ele. Pot activa în diferite sectoare în baza regulilor, în educaţie, sănătate şi alte sectoare. Vor lucra cu noi, umăr la umăr, iar comunitatea internaţională – dacă este îngrijorată – vrem să dăm asigurări că nu vor exista discriminări faţă de femei, dar evident trebuie respectate regulile”, a menţionat Mujahid.

    Presa trebuie să respecte valorile islamice şi nu trebuie să acţioneze împotriva “valorilor şi unităţii naţionale”.

    El a mai spus că talibanii nu au intenţionat să intre în Kabul, dar au fost nevoiţi să facă acest lucru din cauza “incompetenţei” vechiului regim şi pentru a asigura securitatea.


    Distribuie acest articol!


      Distribuți acest articol