
ANAF nu se mai ocupă de marea evaziune, despre companiile fictive care solicită rambursări de TVA și pe care le primesc deși nu au avut practic niciodată activitate sau angajați.
ANAF caută astăzi pe țăranii români care se chinuie să supraviețuiască vânzându-și produsele pe marginea drumului.
Viața în România este una grea iar fermierii nu își pot vinde produsele pe rafturile marilor lanțuri de magazine.
ANAF-ul nu se ocupă cu averile politicienilor români și care nu se pot dovedi, cum rudele cele mai sărace au devenit rudele cele mai bogate, cum mamele politicienilor români au conturile pline cu lei și euro.
Doi inspectori au făcut instituția și pe cei 600 de colegi de rușine. Ei au dat amenzi de peste 30.000 de lei unor țărani care își vindeau marfa pe marginea drumului. Amenzile au fost aplicate în luna octombrie.
Dacă ai pătrunjel, roșii , cartofi sau varză de vânzare atunci aveți mare grijă: vine antifrauda peste voi, veți deveni la fel de penali precum cei care îi vedeți la televizor mințind în fiecare zi.
Așa se întâmplă când numirile și angajările se fac pe criterii politice iar banii trebuie returnați. Apoi de multe ori se poate vedea o aroganță a inspectorilor față de români, aceștia profitând de faptul că nu ei ci instituțiile răspund pe mai departe în instanțele de judecată.
Dacă pui un prost pe o funcție înaltă acest lucru se va vedea cu ușurință: prostul nu este prost destul dacă nu se și laudă sau demonstrează acest lucru.