Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Justiție

Sindicatele din penitenciare acuză USR de demagogie: „Răspândesc informații false care pun în pericol securitatea națională”

Sindicatele din penitenciare îl denunță la Parchetul General pe deputatul Cristian SEIDLER (USR) pentru informații false care pun în pericol securitatea națională. Sindicaliștii din penitenciare acuză parlamentarii USR de demagogie cinică referitoare la pensiile militare de stat.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârsirea infracțiunii prevazute de dispozițiile art. 404 NCP, respectiv comunicarea de informatii, constand in (i) comunicarea sau raspandirea prin orice mijloace de știri, date sau informații false, ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea națională, (ii) în sensul comunicării în spațiu public a informațiilor/știrilor privind pensiile militare de stat

„În fapt, în data de 28 martie 2023, Cristian-Gabriel SEIDLER a comunicat în spațiul public, în mass-media și pe rețeaua de socializare TikTok (https://www.tiktok.com/@usr_oficial/video/7214754642125737222?lang=en&q=seidler%20cristian&t=1680811732594) informația/știrea potrivit căreia „Comisia Europeană ignoră minciunile Guvernului Ciucă, care spune că nu ar colecta informații salariale despre militari pe parcursul carierei (…) De fapt acesta este mesajul pe care îl transmite Comisia Europeană: să nu mai mintă Guvernul României și reprezentanții săi în interiorul țării, susținând că pensiile militare nu ar fi pensii speciale. Ar trebui mult curaj, pentru că soluția tehnică este foarte simplă, dar exact curajul lipsește guvernului actual, domnului Marius BUDĂI, domnului premier special CIUCĂ și preaspecialului domn CIOLACU pentru a face această reformă pe care o solicită întreaga societate românească.”

Informația/știrea răspândită în spațiul public (TikTok și mass-media) de către Cristian-Gabriel SEIDLER (deputat USR în Parlamentul României) a condus la un val de nemulțumire și îngrijorare în rândul angajaților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională, determinând o parte dintre polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare care îndeplineau condițiile de pensionare să părăsească instituțiile de forță ale statului, conducând la adâncirea deficitului de personal și la deprofesionalizarea acestor instituții, cu efect negativ asupra securității naționale a României și siguranței cetățenilor români în contextul conflagrației de la granița țării.

Deputatul pe trotinetă, pornit pe învrăjbirea românilor între ei și în permanentă goană frenetică după mulțumirea electoratului său plin de ură, nu are capacitatea să înțeleagă că polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare nu beneficiază de pensii “speciale”, ci de pensii militare de serviciu sau pensii ”ocupaționale” conform art. 1 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Pensiile militare de stat, deși au un tratament distinct din punctul de vedere al vârstelor de pensionare și al modului de calcul față de pensiile din sistemul public, nu sunt încadrate în categoria pensiilor speciale, chiar dacă în vorbirea curentă nu se face distincție între pensiile militare de stat și pensiile speciale, creându-se deseori confuzii.

Politica de nișa a USR ar trebui să se axeze pe creșterea pensiilor mici ale românilor, care, din păcate, le oferă parlamentarilor USR posibilitatea de a avea un discurs demagogic și cinic referitor la pensiile militare de stat pe care le cataloghează “speciale”, fără să se gândească la creșterea pensiilor “de supraviețuire” ale milioanelor de români. Chiar dacă de mâine s-au reduce așa-zisele pensii “speciale” ale militarilor, problema de fond a pensiilor mici ar rămâne nerezolvată. Însă, e mult mai populist pentru electoratul hashtag, ca politicienii USR să se prindă ca un parazit de pensiile militarilor, fără să se gândească la creșterea pensiilor foarte mici ale câtorva milioane de români, pe care politicienii USR aflați odată la guvernare, i-au ignorat cu desăvârșire.

Polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare din România reprezintă cea mai slab plătită categorie de pensionari comparativ cu țările membre ale Uniunii Europene, exceptând magistrații militari din România. De pensii militare beneficiază militarii/polițiștii din aproape toate statele UE și NATO, tocmai pe același considerent, pentru care beneficiază și polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare din Romania, însă e aproape imposibil să înțeleagă bărbații pe trotinetă din Parlament, că dreptul lor de a avea o politică deșănțată este apărat de această categorie socio-profesională pe care o pun la zid”, anunță FSANP printr-un comunicat de presă.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button