Primul articol despre Grigorescu, păstrat până în zilele noastre, a apărut în Monitorul Oficial al Moldovei, şi consta de fapt în mulţumirile pe care artistul le primea din partea ministrului Kogăliniceanu pentru picturile de la mânăsirea Agapia unde lucrase între anii 1858-1860: “prin bogăţia compoziţiei, – se scria – prin adevărul şi vivacitatea coloritului lor, tablourile de la Agapia formează pentru Moldova o adevărată galerie de pictură care va atrage întotdeauna admiraţia românilor şi stima străinului cunoscător care ar călători prin acele îndepărtate locuri.”
În anul 1861, Grigorescu reuşeşte să obţină o bursă de studii la Paris în cadrul celebrei Academii de Belle Arte, unde, în urma examenului practice, reuşeşte să intre înaintea lui Renoir, în atelierul pictorului elveţian Gleyre. Acestuia din urmă i-au fost elevi şi Monet, Sisley ori Frederic Bazille.
În 1885, referindu-se la tabloul “Ţărancă franceză în vie” pictat în perioada în care Grigorescu locuia la Vitre, criticul revistei “Le Peuple Roumain” afirma că “Această groaznică mocofană aşezată într-un câmp de verze seamănă cu cel mai dezgustător, aşadar cu unul dintre cele mai bune tablouri ale lui Manet.”
Această opinie nu era una singulară în ceea ce privea critica de artă a vremii; nu trebuie să omitem faptul că impresionismul, în prima sa perioadă, n-a fost tocmai agreat. Iată, spre exemplu, cum suna o cronică franceză referitoare la a doua expoziţie a impresioniştilor, semnată de Albert Wolf şi publcată în ziarul Le Figaro: “Strada Le Peletier are necazuri: după incendiul de la Operă, un nou dezastru se abate asupra cartierului. La Durand – Rudel se deschide o expoziţie pe care am numi-o a fi de pictură (…). Cinci sau şase alienaţi, dintre care o femeie, s-au întâlnit pentru a-şi expune lucrările (…). Aceşti aşa zişi artişti se intitulează “intransigenţii impresionişti”, ei iau pânzele, vopseaua şi pensulele, aruncă la întâmplare culori şi semnează tablourile. ”
Însă la expoziţia de la Paris din aprilie 1867, unde exista şi un Pavilion al Principatelor Danubiene, unde expuneau Carol Popp de Szathmary, Mişu Popp, Gh. Tăttarăscu, H. Trenk dar şi N. Grigorescu cu şapte pânze, agentul diplomatic Ion Bălăceanu a întocmit o cronică favorabilă, în care recunoştea că singurele opera valoroase din exopziţie sunt cele ale lui Grigorescu: “… cu titlu de informaţie şi recomandaţie, adaog că dl. Grigorescu este unul din rarii bursieri români care au ştiut a beneficia de timpul petrecut în Franţa.
