Internațional

Secretarul de stat american vine în România – Va discuta cu Iohannis despre războiul din Ucraina și noul concept strategic al NATO

Secretarul de stat american Antony J. Blinken se va afla în România, în perioada 28 – 30 noiembrie, pentru a participa la Reuniunea miniştrilor de externe ai NATO, a informat Ambasada SUA la Bucureşti.

Potrivit sursei citate, reuniunea de la Bucureşti se va concentra pe războiul Rusiei împotriva Ucrainei, punerea în aplicare a noului concept strategic al NATO, securitatea energetică, protecţia infrastructurii critice şi eforturile NATO de a construi capacitatea şi de a consolida rezilienţa în Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.

De asemenea, secretarul de stat Antony J. Blinken şi prim-ministrul român Nicolae Ciucă vor vizita expoziţia „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic”, un eseu fotografic, tematic, care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice şi culturale dintre poporul român şi cel american.

Oficialul american va mai avea întrevederi separate cu preşedintele Klaus Iohannis, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button