Școala online produce un dezastru în învățământul românesc și ne aduce cifre impresionante în privința abandonului școlar, anunță chiar noul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că “vor fi foarte mulți copii care nu vor putea avea mediile încheiate”, iar aceștia “vor trece automat în grupul celor care se cheamă că au abandonat școala”.
Situația actuală se datorează lipsei conexiunii la internet în zona rurală, iar tabletele cumpărate de stat nu au ajuns nici acum la copii. Pe lîngă aceasta mai putem afirma că un număr impresionant de profesori au ales să părăsească sistemul sau să ceară pensionarea anticipată, neadaptându-se la programul ”Școala Online”.
Cel mai greu se adaptează la orele online elevii cu vârste cuprinse între 6 și 7 ani. Ei au nevoie, în permanență, de ajutorul unui adult. Fără ajutorul părinților nu ar reuși să se conecteze la orele online. În mediul online, copiii își pierd rapid interesul, iar părinți sunt nevoiți să îi supravegheze.
La nivelul sistemului românesc de învăţământ, elevii sunt declaraţi în abandon şcolar şi scoşi din evidenţele şcolare după trei ani de la renunţarea la frecventarea studiilor.