Actualitate

O delegație AUR prezentă la protestul sindicatelor de la ALRO Slatina. Ce soluție au oferit:

O delegație AUR, din care au făcut parte vicepreședintele AUR Marius Lulea și deputatul Sorin Muncaciu, a fost prezentă joi la protestul organizat de sindicatele de la ALRO Slatina.

Acestea au cerut ajutorul statului pentru ca România să nu își închidă activele de producție a aluminiului.

Aproximativ 10% din economia românească ar fi afectată de acest lucru, cu costuri sociale și economice foarte mari.

După întâlnirea cu prefectul Marius Lulea a declarat că:

„Va fi o catastrofă să închidem ALRO Slatina și să fie românii dați afară de la locul de muncă. Există soluții multiple, cea mai rapidă fiind declararea stării de urgență pe domeniu și statul să ofere energie electrică și gaz ieftin românesc producătorilor până va trece această criză mondială.

Este o soluție adoptată și de alte state, nu putem renunța și să devenim importatori. Am dat soluții către prefectură, ele să fie transmise mai departe”.

Zeci de mii de români ar putea rămâne fără locuri de muncă dacă nu găsim soluții pe repede înainte, iar soluții există.

Back to top button