Actualitate

Rafila ne asigură că avem suficiente cantități de vaccin anticovid

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că în România există deja cantităţi suficiente de vaccin adaptat noilor tulpini de coronavirus.

Ministrul susține că În România există deja cantităţi suficiente de vaccin cu noua formulă, acel vaccin combinat pe bază de ARN mesager pentru tulpinile circulante în acest moment BA 4, BA 5. Toate persoanele care au făcut o schemă de vaccinare completă se pot vaccina cu acest produs, persoane în vârstă de peste 12 ani.

Potrivit acestuia, vaccinul cu noua formulă nu are reacţii adverse deosebite faţă de celelalte variante de ser împotriva noului coronavirus.

„Acest vaccin nu are reacţii adverse deosebite faţă de celelalte variante de vaccin care au stat la baza schemei primare şi se poate administra concomitent cu alte vaccinuri şi mă refer aici, mai ales, la vaccinul gripal”, a explicat ministrul.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button