România are în ea mai multe țări. Este România marilor orașe, avem România din micile orașe de provincie și avem România de la sate.
Există acolo o Românie profundă, unică, o România în care timpul pare că stă în loc.
Intri în sate și în zi de Duminică liniștea este una totală, o liniște de mormânt. Se pot vedea urmele fostelor gospodării, cu garduri triste care abia se mai pot ține.
Unele case s-au prăbușit, altele stau triste și își așteaptă sfârșitul, asemenea unor umbre.
Din loc în loc se aude un lătrat singuratic al unui câine. Liniștea este străbătută conținu de cântecul greierilor, zumzetul albinelor sau bâzâitul frunzelor.
Pe la câte o poartă mai poți vedea o bătrână cu batic în cap, e singură și pare că timpul a uitat de ea. Se uită mirată dar tristă spre cei care accidental mai ajung pe acolo.
Sunt sate în România care au rămas fără cetățeni, localități în care se pot vedea urmele războiului, este războiul dus împotriva poporului român de cei care au condus țara.
