Realizatoarea TV Ellen DeGeneres a fost diagnosticată cu Covid-19
Distribuți acest articol

Realizatoarea TV Ellen DeGeneres a fost testată cu Covid-19 iar producţia talk-show-ului ei va fi întreruptă până în ianuarie, a confirmat Variety.

„Vreau să vă anunţ că am fost diagnosticată pozitiv cu Covid-19. Din fericire, mă simt bine acum. Oricine a fost în contact cu mine a fost anunţat şi urmez instrucţiunile Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor”, a scris ea pe Twitter.  „Ne vom vedea din nou după vacanţă. Vă rog, să aveţi grijă de sănătatea voastră”, a adăugat ea. Un purtător de cuvânt de la Telepictures a confirmat pentru Variety că producţia show-ului lui DeGeneres va fi oprită până în ianuarie. 

Pauza a intervenit în momentul în care audienţa talk-show-ului „Ellen” era bună datorită seriei anuale „12 Days of Giveaways”.  Show-ul a atins cel mai mare rating în timpul săptămânii care s-a încheiat pe 29 noiembrie.

Sezonul 18 din „The Ellen DeGeneres Show” a avut premiera pe 21 septembrie, după luni de controverse din cauza unei investigaţii interne după acuzaţii de rasism, hărţuire sexuală şi alte probleme la locul de muncă.  Trei producători de top au fost concediaţi în august. În timpul stării de urgenţă din primăvară, membrii echipei “Ellen Show” au făcut plângeri din cauza unei comunicări deficitare, plăţi reduse şi abuz. 

 » Citiți întreg articolul pe ziaruldeiasi.ro


Distribuți acest articol