Șeful DSU, Raed Arafat, susține că nu a avut sincope în relația cu șeful statului, fiind considerată „foarte bună”, iar în pandemie „excelentă”, nefiind la curent de cereri de demitere a sa.
Întrebat într-un interviu la Prima TV dacă i s-a cerut demisia de către președintele statului în trecut, aluzie la o declarație mai veche a lui Ludovic Orban, Raed Arafat, secretar de stat în MAI și șef al DSU, a negat și a subliniat că are o relație „foarte bună” cu Klaus Iohannis.
„Foarte bună (n.r. – relația cu șeful statului). Cu domnul președinte n-am absolut nicio problemă. De când lucrm împreună, mai ales pe pandemie, pot să spun că a fost o colaborare ecelentă”, a precizat Arafat.
Șeful DSU a subliniat că „pe perioada stării de urgență dânsul ne-a adus pe toți la masă”. De altfel, a considerat că discuțiile la care erau și experți, și miniștri, au avut impact pozitiv pe coordonarea răspunsului statului la provocările pandemiei.
„Aceste consultări au însemnat mult la început. Dar și după starea de urgență am avut o colaborare și coordonare cu instituția președintelui”, a mai punctat Arafat.
Ludovic Orban declara, tot la Prima TV, în noiembrie 2021, că șeful statului i-a cerut să-l demită pe Arafat la sfârșit de 2019, început de 2020. „Președintele Iohannis mi-a cerut să-l demit pe Raed Arafat. Am refuzat pentru că dacă aveam o situație de urgență nu puteam răspunde rapid”, a afirma liderul Forța Dreptei, referitor la perioada când era premier.