România a pierdut în ultimii 32 de ani o jumătate din populația activă a țării. Peste 6 milioane de români lucrează afară iar acasă mai sunt activi mai puțin de atât.
Marea majoritate a românilor din plecați din satele țării. Aici sărăcia a fost și se menține în continuare la cote ridicate.
Mulți au plecat și la oraș și nu s-au mai întors. Părinții au rămas singuri, cuprinși de greutăți.
Românii trăiau împreună mai multe generații, se ajutau, viața părea că are un sens. Bunicii aveau grijă de nepoți în timp ce părinții mergeau la muncă.
Astăzi plângi dacă te plimbi prin satele României. Două din trei case sunt părăsite, locuințele se prăbușesc efectiv sub greutatea tristeții.
Satele arată părăsite pentru că sunt părăsite. Buruienile năpădesc curțile iar gardurile deja s-au prăbușit.
Copiii care locuiau o dată acolo vin o dată pe an acasă. Ei trec în fuga mașinii prin fața curților, nici nu se mai opresc. Lacrimile îi năpădesc când văd că ceea ce a fost numai este deloc.
