Actualitate

Primăriile din România și-au dat salarii mai mari decât veniturile strânse

Jumătate din primăriile din România nu fac față cheltuielilor minimale, a celor cu personalul.

PSD și PNL au dat mâna liberă autorităților locale să fie cu dare de mână atunci când este vorba despre salariile oferite. Cică dacă se dau salarii mai mari atunci oameni vor munci mai mult. Vi se pare că birocrația a scăzut și problemele cetățenilor se rezolvă mai repede? Nouă nu prea, a crescut aroganța.

Cu toate acestea trebuie să existe un echilibru: nu poți oferi salarii mai mari decât veniturile pe care le ai. Ori primarii au tăiat de tot investițiile ca să își dea lor venituri mai mari.

Statul e asemenea unei firme: are venituri și cheltuieli. Cele două trebuie să fie în echilibru, de preferință chiar egale.

Multe primării deja si-au cheltuit banii, așteaptă fonduri de la bugetul de stat. Așa cum PSD și PNL au construit statul și modul de funcționare România se află într-un permanent faliment.

România are peste 3 mii de unități administrativ teritoriale, prea multe. Sunt putini cetățeni și mulți primari și birocrație.

Dacă statul nu mai printează repede niște bani, amplificând inflația, ne putem aștepta la insolventa unor primării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button