Distribuți acest articol

Românii au ieșit cu sutele de mii în stradă pentru a bloca celebra ordonanță 13 pe Justiție dată de guvernul PSD de la acea dată. USR promitea atunci că va lupta pentru a nu se mai guverna prin ordonanțe de urgențe pe Justiție.

„Astăzi am adoptat în Guvern o ordonanţă de urgenţă prin care s-a dispus amânarea aplicării dispoziţiilor legale referitoare la compunerea completurilor de apeluri, atât în materie civilă, cât şi în materie penală. Creşterea de la 01.01.2021 a numărului de judecători care ar urma să judece apeluri (3 judecători în loc de 2) ar fi avut drept efect producerea unor blocaje grave în funcţionarea instanţelor de judecată, supraaglomererea activităţii judecătorilor, cu consecinţe negative asupra duratei de soluţionare a proceselor într-un termen rezonabil”, anunţă Stelian Ion.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a mai declarat joi că ministerul va propune creşterea vârstei de pensionare pentru magistraţi, astfel încât aceştia să nu mai poată ieşi la pensie la 48 de ani.

”Există multe cereri de pensionare care pe mine mă îngrijorează. De asemenea, pe viitor este foarte clar faptul că vom face o discuţie şi vom propune creşterea vârstei de pensionare astfel încât un magistrat să nu mai poată ieşi la pensie la 48 de ani. Cu tot respectul, cred că abia de la această vârstă magistraţii sunt în toată puterea, au experienţă deplină şi pot da cel mai mult justiţiei”, a afirmat ministrul.


Distribuți acest articol