Distribuți acest articol

Premierul Florin Cîţu consideră că declaraţia preşedintelui Ungariei, János Áder, care ar fi comparat anexarea Crimeei de către Rusia cu Tratatul de la Trianon, trebuie discutată la Bucureşti.

Întrebat despre paralela făcută de preşedintele Ungariei la Summitul de lansare a Platformei Internaţionale Crimeea, Cîţu a spus: “Aceste lucruri le discutăm aici, la Bucureşti”.

Pe de altă parte, Cîţu a explicat că a susţinut la summit drepturile minorităţii române din Ucraina.

“Am fost la un summit, care are nişte reguli foarte clare, în care am susţinut, şi aici mă surprinde că nu interesează pe foarte multă lume, am văzut atacurile celor de la PSD, am susţinut drepturile minorităţii române din Ucraina, dreptul de a avea şcoală în limba maternă. Am susţinut aceste drepturi la fiecare întâlnire, chiar şi la bilaterala cu premierul Ucrainei şi acesta este mesajul meu ferm pe care l-am transmis acolo. Acesta era obiectivul pentru care am mers acolo. Ştiţi că aceste summituri au un mod foarte clar de a se desfăşura”, a declarat Cîţu, marţi, la Parlament.

Cetăţenii ungari păstrează memoria agresiunii puterilor ocupante, precum şi trauma provocată de Trianon şi înţeleg de ce anexarea Crimeei a rămas o ”rană deschisă” pentru poporul ucrainean, a declarat luni preşedintele ungar János Áder la summitul Platformei Internaţionale Crimeea, desfăşurat la Kiev, a relatat agenţia MTI.


Distribuți acest articol