Ministrul de finanțe a ieșit public și a declarat că urmează o perioadă de austeritate deoarece statul cheltuie prea mult dar colectează prea puțini bani.
Adrian Câciu a prezentat o situație sumbră în care execuția bugetară nu are nici o legătură cu realitatea iar statul a cheltuit pe primele luni ale anului mai mult decât a încasat.
în realitate bugetul votat de coaliție nu a fost unul real. Pentru a mulțumi pe toată lumea s-au trecut în document bani pentru toți, în realitate fără a exista surse reale de colectare pentru ei.
Fiecare primar din România a primit bani, dar numai pe foaie, așa cum arată lucrurile majoritatea nu va primi absolut nimic în realitate.
Adrian Câciu a anunțat niște măsuri derizorii, cum ar fi reducerea numărului de angajați din consiliile de administrație. Măsura, deși este bună, nu reprezintă nimic față de sumele mari necesare funcționării statului.
Plățile pentru investițiile în curs Întârziate
Ministrul a promis că nu va tăia banii pentru investiții dar realitatea este însă alta: sunt mii de plăti întârziate de autoritățile locale , județe și centrale.
Firmele și-au făcut treaba însă nu și statul. Banii datorați pentru lucrări întârzie să apară.
Nici banii europeni nu mai vin așa cum se așteptau guvernanții. PSD și PNL nu vor eliminarea pensiilor speciale iar din acest motiv fondurile europene sunt blocate.
Aici apare o altă problemă: fluxul de valută către România s-a cam oprit.
Nici creditorii externi nu mai sunt dispuși să arunce cu valută în bugetul de stat al României, plin de sinecuri, firme de partid, politicieni și pensii speciale.
România cheltuie anual pentru plata pensiilor speciale peste 3 miliarde de euro, bani cât pentru plata a 50 de spitale județene noi.
Firmele „jefuite” de guvern
Criza economică se vede deja: multe firme și-au închis porțile, altele cu greu mai rezistă. Încasările la bugetul de stat de la companii au fost reduse semnificativ, iar agenții fiscului au fost trimiși pe teren să jefuiască firmele care mai au bani în conturi.
Acțiunile statului sunt fără precedent iar agențiile de control au fost scoase la împărțit de amenzi.
Așa se face că puținele firmele care mai rezistă au probleme mari de lichiditate, peste care se adaugă presiune statului.