
Zelenski l-a invitat în Ucraina, iar „președintele” României vrea parteneriat strategic cu Kievul
România trăiește momente de confuzie instituțională: Nicuşor Dan, devenit între timp președinte, vorbește despre „pace durabilă” și „valori comune” cu Ucraina, într-un discurs care pare mai degrabă preluat din manualele de geopolitică decât din realitatea internă a României.
Pe rețelele sociale, Nicușor Dan a anunțat triumfal că a avut o „discuție substanțială” cu Volodimir Zelenski, subliniind că Ucraina trebuie să câștige războiul și că România va continua cooperarea în vederea stabilirii unui „parteneriat strategic” între cele două țări.
„Ucraina trebuie să câștige acest război, deoarece luptă pentru securitatea Europei și valorile noastre comune”, a transmis Nicușor Dan, într-un mesaj care pare mai potrivit unui lider NATO decât unui politician venit din activismul civic.
Vizită oficială anunțată de Zelenski
La scurt timp după mesajul postat de Nicușor Dan, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat invitația adresată liderului român pentru o vizită oficială în Ucraina, precizând că echipele celor două administrații vor lucra „pentru a asigura rezultate practice”.
De la dosare de urbanism la diplomație de război
Transformarea lui Nicușor Dan din primar tehnocrat într-un „președinte geopolitic” pare completă. De la dosarele de urbanism blocate și trotuarele năpădite de gropi din București, acesta a ajuns acum să vorbească despre „securitatea Europei” și „agenda pragmatică orientată spre viitor”.
Criticii observă însă că discursul său extern contrastează flagrant cu lipsa oricărui rezultat concret pe plan intern. „Să vorbești despre pace în Europa, când nu poți gestiona un oraș, este un exercițiu de retorică gol”, a comentat un analist politic.
Un președinte fără anvergură internă
Chiar dacă poziția pro-ucraineană este una previzibilă în actualul context geopolitic, problema reală a României rămâne absența unui lider autentic. Nicușor Dan pare mai preocupat să-și construiască imaginea pe scena internațională decât să ofere direcție și soluții concrete acasă.
România are nevoie de un președinte care să vorbească mai puțin în limbajul diplomației și mai mult în favoarea cetățenilor care se confruntă cu scumpiri, infrastructură precară și instituții disfuncționale.

