Magazin

Nicușor Dan, despre canicula din Capitală: „Normal că, dacă stăm într-o găleată de beton, temperatura o să fie mai mare”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a discutat, despre situaţia Bucureştiului în contextul codului roşu de caniculă, afirmând că municipiul a pierdut, de la Revoluţie, 1.400 – 1.600 de hectare de spaţiu verde, subliniind că recuperarea spaţiilor verzi durează şi costă.

Iată ce a spus acesta: “Noi putem să luăm nişte măsuri pe termen scurt, dar trebuie să ne gândim puţin cum am ajuns în situaţia asta, pentru că noi am pierdut în 34 sau 35 de ani de la Revoluţie, am pierdut de ordinul de 1.400 – 1.600 de hectare de spaţiu verde şi atunci normal că, dacă stăm într-o găleată de beton, temperatura o să fie mai mare”

De asemenea, Nicuşor Dan a afirmat că una dintre lecţiile de reţinut din această situaţie este aceea de a nu se mai pierde din spaţiile verzi.

În ceea ce priveşte recuperarea spaţiilor verzi, edilul primarul a spus că “durează şi costă, din păcate, pentru că unele dintre ele au fost retrocedate, deşi nu trebuiau să fie retrocedate, în anii 2000, iar apoi unele dintre ele au fost construite”.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button