Președintele Senatului Florin Cîțu spune, într-un mesaj publicat pe Facebook, că România va intra într-o criză economică severă „cu o probabilitate destul de mare”. Acesta susține că economia României va avea o creștere economică aproape de zero anul acesta, în contextul în care bugetul a fost fundamentat pe o creștere economică de 4,6%.
„Această prăbușire a economiei nu mai poate fi evitată acum. Este prea târziu”, este de părere fostul premier.
„Economia României va avea o creștere economică aproape de zero anul acesta. Bugetul este construit pe o creștere economică de 4.6%. Cu o probabiliate destul de mare vom intra într-o criză economică severă. Această prăbușire a economiei nu mai poate fi evitată acum. Este prea târziu.
Acum se pot lua măsuri care să garanteze revenirea puternică a economiei din partea a doua a anului 2023. Fără aceste măsuri, criza economică poate să se întindă până în 2025/2026.