Politică

Mircea Geoană laudă Rusia: Este un contributor masiv la cultura universală

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), că Rusia reprezintă „un contributor masiv la cultura universală”, anunță agerpres.

Răspunzând la o întrebare adresată în cadrul TIFF Talks cu privire la decizia organizatorilor de a primi în festivalul de la Cluj producţii ruseşti, lucru care nu s-a întâmplat la alte evenimente de anvergură din cinematografie, Mircea Geoană a precizat că nu trebuie abandonată speranţa că Rusia ar putea într-un anumit orizont, nu neapărat să ajungă o democraţie de tip occidental, dar să nu mai accepte să trăiască aşa cum o face acum şi a subliniat că pentru un astfel de deziderat cultura ar putea fi o şansă.

„Nu avem niciun fel de interes sau de intenţie să comentăm subiecte care sunt absolut deciziile lor (ale organizatorilor, n.r.). Pot să spun că am încredere totală în Tudor Giurgiu şi în modul în care el şi echipa lui judecă astfel de situaţii. (…) Totuşi, Rusia este o ţară de o mare cultură, de o mare profunzime culturală, e un contributor masiv la cultura universală. (…) A păstra legătura cu elitele care au o viziune diferită faţă de viitorul Rusiei nu este un lucru rău. A închide totul cu regimul Putin, cu maşinăria de război a lui Putin, a tăia legăturile acestora cu barbarismul pe care îl desfăşoară în Ucraina este un lucru. (…) Şi poate cultura este până la urmă şansa. Până la urmă cultura este mai puternică. Comunicarea vizuală şi nonvizuală prin simboluri este de multe ori mai puternică decât comunicarea politică sau diplomatică sau militară”, a menţionat secretarul adjunct al NATO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button