Pentru moment, acest plan este doar pe hârtie, deoarece ministrul Drulă are nevoie prima dată de trenuri de lucru, cu ajutorul cărora vor putea fi reparați anual cei 600 de kilometri de cale ferată promiși. Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, Guvernul a aprobat miercuri un memorandum cu privire la achiziția de trenuri de lucru pentru CFR Infrastructură.
Licitația pentru achiziția trenurilor de lucru ar urma să aibă loc în perioada august 2021 – ianuarie 2022, iar livrarea să se facă în maxim 36 luni de la contractare. Mai pe scurt, nu în acest mandat, poate în următorul, iar asta doar să achiziționeze „uneltele” cu care să repare aceste căi ferate. Până la reparația propriu-zisă mai este cale lungă…
„În urma realizării achiziției acestor sisteme a căror valoare totală estimată este de 200 milioane de euro, CFR Infrastructură estimează ca va realiza anual 150 km de refacție a suprastructurii căii cu refacerea substratului căii ferate, 450 km refacție suprastructura căii fără refacerea substratului căii ferate. Astfel, lungimea totală de rețea care se va reabilita și refacționa anual poate fi de circa 600 km linie simplă”, a mai transmis Ministerul Transporturilor.