Ion Ceban este primarul orașului Chișinău dar și liderul de seamă al PSRM , formațiune politică ce este acuzată pentru legăturile puternice pe care le are cu Moscova.
Întâlnirea dintre Marcel Ciolacu, președintele PSD, și Ion Ceban este cel puțin dubioasă în condițiile în care acesta din urmă este omul Moscovei iar Federația Rusă a atacat un stat liber și independent.
De ce s-ar vedea un președinte de partid din România, cel mai important partid parlamentar, cu o persoană care este cunoscută ca fiind agent de influență al Federației Ruse în republica Moldova?
Doar nu ne imaginăm că împreună căutau pacea.
De asemenea Federația Rusă este de vină și pentru situația critică în care a ajuns republica Moldova datorită faptului că nu mai poate importa energie electrică din Ucraina distrusă de război iar livrările cu gaz metan aproape că s-au oprit.
Dacă tot a făcut această deplasare președintele PSD s-a văzut și cu liderii PDM, partid politic care a fost controlat de Vladimir Plahotniuc. Acesta din urmă a fost nevoit să părăsească republica Moldova , adică a fugit, fiind astăzi dat în urmărire internațională.