Actualitate

Marcel Ciolacu, rupt de realitate: „O familie poate trăi decent cu un venit de 3.000 de lei pe lună”

Marcel Ciolacu, președintele PSD, pare rupt de realitate când vorbește despre inflația explozivă din România. Oficialul Camerei Deputaților nu s-a sfiit să vorbească despre venitul minim necesar care în opinia sa poate asigura un trai decent unei familii.

„Cred că o familie ar trebui să aibă un venit împreună peste 3.000 de lei, în acest moment. Minim. Ce e cel mai grav e că noi suntem penultimul stat la riscul de sărăcie”, a declarat Marcel Ciolacu

Ciolacu a susținut că social-democrații au decis să intre la guvernare deoarece „situaţia ţării devenise dramatică”.

Ciolacu a mai amintit că PSD a propus trei pachete de măsuri sociale şi economice. Astfel, 12 milioane de români beneficiază de ele: „Dacă PSD nu era la guvernare, aceste măsuri nu existau. PSD a conceput şi impus pachetul social, care cuprinde majorarea alocaţiilor, pensiilor şi salariilor”.

Aproape 50% dintre români fac eforturi deoarece nu le ajung banii pentru a-şi acoperi cheltuielile de bază, în condiţiile în care România este a doua cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, după Bulgaria.

Back to top button