InternaționalRepublica Moldova

MAE rus, către Maia Sandu: Să nu caute amenințări acolo unde nu există

Ministerul de Externe de la Moscova a comentat o declarație recentă a Maiei Sandu, potrivit căreia activitatea punctului de serviciu consular al Rusiei la Tiraspol reprezintă „o amenințare la adresa integrității teritoriale” a Republicii Moldova.

Maria Zaharova versus Maia Sandu

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt al MAE rus, i-a sugerat Maiei Sandu „să nu caute amenințări acolo unde nu există”.

„Nu putem fi de acord cu o astfel de evaluare”, a precizat Zaharova pentru presa rusă, menționând că punctul de serviciu consular doar furnizează servicii consulare cetățenilor ruși care locuiesc în stânga Nistrului, circa 200 de mii la număr.

„Cerem părții moldovenești să nu caute amenințări acolo unde nu există, dar să se concentreze pe soluționarea aspectelor privind cooperarea între țările noastre. La rândul nostru, ne confirmăm disponibilitatea pentru un dialog constructiv”, a mai spus Maria Zaharova.

Tot mai mulți „transnistreni” obțin cetățenia rusă

Liderii de la Tiraspol au cerut Moscovei, în repetate rânduri, inclusiv într-o scrisoare adresată președintelui Vladimir Putin, „să consolideze capacitățile punctului consular”, iar autoritățile ruse au promis să soluționeze această problemă. Un reprezentant al MAE rus a spus că punctul consular emite deja nouă pașapoarte pe oră, că a fost prelungit programul de lucru și că numărul angajaților urmează să fie suplinit în curând.

„Este o nouă sfidare și o altă încălcare a integrității teritoriale a Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu, întrebată într-o emisiune TV despre aceste intenții ale Rusiei.

De la bun început, autoritățile moldovene nu și-a dat acordul pentru deschiderea unui post consular al Federației Ruse în regiunea transnistreană, întrucât nu controlează acest teritoriu.

Autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol susțin că peste 220.000 de locuitori ai regiunii transnistrene au primit până acum pașapoarte rusești, în timp ce Chișinăul spune că peste 340.000 de persoane din stânga Nistrului dețin cetățenia R. Moldova. În enclava separatistă mai sunt, de asemenea, cetățeni ai Ucrainei și ai României,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button