Actualitate

Ludovic Orban: „Planul lui Liviu Dragnea este bun. Primăriile au nevoie de bani pentru dezvoltarea localităților”

Ludovic Orban încearcă să convingă partenerul de coaliție, USR-PLUS, pentru sprijnirea programului Anghel-Saligny. Programul a fost inițiat de Liviu Dragnea, iar acum, Ludovic Orban, împreună cu Florin Cîțu vor să îl inițieze pe al treilea, PNDL 3.

Un program ce va fi decisiv în alegerile interne din partid, având în vedere că primarii vor vota cu cel care promite și dă mai mulți bani prin acest program. Un consilier local PNL a scos la iveală câteva mesaje în care Florin Cîțu pare că promite bani din programul PNDL 3 în schimbul voturilor în Congresul PNL.

”Care e problema? Orice comunitate locală, dacă vrea să aibă şanse la dezvoltare are nevoie de infrastructură pentru că nu vine nimeni să investească în localitatea respectivă dacă nu găseşte conexiuni rutiere, dacă nu găseşte apă, canal, gaz, electricitate, tot ce ar putea fi necesar pentru a fi suportul unei activităţi economice. Dezvoltarea comunităţilor locale depinde de dezvoltarea acestei infrastructuri. Ştiu foarte bine ce zice USR PLUS, dar lucrurile vor ajunge la o înţelegere. Deocamdată, finanţări pentru infrastructură locală, pe fonduri europene nu vor fi disponibile decât parţial pe PNRR, vreo 18 milioane, pentru apă-canal, în special pentru localităţile mai mici sau pentru finanţarea branşamentelor. Din cauza asta era nevoie de acest plan de investiţii, pentru a finanţa”, a declarat Orban.

Back to top button