Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că este „mult prea devreme” să fie stabilit candidatul partidului pentru alegerile prezidenţiale.
Iată ce a spus acesta: „Deocamdată, Partidul Naţional Liberal este cât se poate de angajat la guvernare şi avem nevoie să ne concentrăm atenţia pe actualele provocări pe care le avem şi vedem cu toţii care este contextul de securitate”
Preşedintele PNL a mai punctat că pentru desemnarea candidaţilor la alegerile locale se vor face sondaje, iar în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe şi al primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, procentele rezultate în sondaje îi recomandă să fie susţinuţi să candideze şi la viitoarele alegeri.
Reamintim că preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi instigare la delapidare. El este acuzat că în perioada în care era minstru al Mediului ar fi primit 22 tone de tablă de la un fost director al combinatului siderurgic Liberty Galaţi. Anterior, el fusese trimis în judecată şi într-un dosar în care este acuzat de două infracţiuni de abuz în serviciu.
Cât despre Mihai Chirica, este greu de spus câte dosare penale are acesta.