Justiție

Laura Kovesi a scăpat de un dosar, prin prescripție – Era urmărită penal pentru constituire de grup infracțional organizat

Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA), actual procuror general al Parchetului European, a scăpat de dosarul în care era  urmărită penal pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la represiune nedreaptă, prin prescripție.

Laura Kovesi scapă , prin prescripție, de dosarul făcut de Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție

Kovesi este acuzată, printre altele, că ar fi determinat un procuror-șef de secție să confirme un rechizitoriu nelegal prin care au fost trimise în judecată cinci persoane și este urmărită penal pentru constituire de grup infracțional organizat și pentru cinci infracțiuni de complicitate la represiune nedreaptă sub forma participației improprii, potrivit Realitatea PLUS.

Procurorul Mihai-Eduard Ilie de la Parchetul General a clasat dosarul în care fosta Secție pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) a început urmărirea penală împotriva fostei șefe DNA, Laura Kovesi – în prezent șefa Parchetului European – pentru fapte de constituire de grup infracțional organizat în modalitatea coordonării și complicitate la represiune nedreaptă sub forma participației improprii.

Această investigație era legată de modul în care DNA l-a trimis în judecată pe fostul procuror general al Parchetului Curții de Apel Ploiești, Liviu Tudose, alături de fostul adjunct al Parchetului Curții de Apel Ploiești, Aurelian Mihăilă, fostul deputat Sebastian Ghiță, fostul șef al IPJ Prahova, Viorel Dosaru, și fostul șef al DGA Prahova, Constantin Ispas, toți fiind achitați definitiv de Înalta Curte.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button