Actualitate

L-am auzit pe Mircea Geoană cum cerea voie „stăpânilor”. Poziția de slugă a politicienilor români nu este cerută ci oferită

În aceste zile am fost la Bruxelles, ocazie cu care m-am văzut cu mai mulți oficiali ai parlamentului european.

Printre altele am participat și la un eveniment la care se afla și secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană.

Deși trebuia să fie un eveniment creștin acesta nu s-a putut abține să nu facă trimitere la războiul din Ucraina și să împartă lumea în buni și răi. Repet, vorbim despre un eveniment creștin în care se discuta despre Dumnezeu și Mântuitor.

Trecând peste acest aspect altceva m-a frapat. Acesta a povestit cum a participat la un eveniment în SUA pentru simplul motiv că el „știe că de acolo se ia lumina”.

Ori noi știam că lumina se ia numai de la mântuitor.

Deci practic Mircea Geoană ne spune că această lume are niște stăpâni și dacă dorești să ai succes pe planul politicii internaționale sau chiar naționale trebuie să mergi ca să iei lumina. Acesta este un comportament de slugă, ori slugile nu stau niciodată la masa celor bogați, ei stau afară, în frig.

Tocmai de aceea România este ținută în frig și sărăcie.

Cam aceasta este calitatea politicienilor români. Asemenea boierilor fanarioți care își cumpărau domnia și cei de astăzi știu că trebuie să aibă un stăpân și umblă permanent ca să îl caute. Nimeni nu le cere politicienilor români să fie slugi, dar ei își caută permanent stăpânii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button