ActualitateȘtiri

DNA face anchete după investigații editoriale

DNA face, joi, percheziţii la trei instituţii publice din Iaşi şi Suceava, într-un dosar privind ”săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie”. Faptele ar fi fost comise în perioada 2020 – 2021. Una dintre instituţiile vizate este Administaţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, în legătură cu modul în care s-au făcut angajările.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada martie 2020-2021. În cursul zilei de 11 februarie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare la 3 instituţii publice situate pe raza judeţelor Iaşi şi Suceava”, a transmis, joi, DNA.  

Sursa citată a precizat că procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Iaşi şi Suceava.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button